Sari la conținut

Coș

Coșul tău este gol

Glut und kleine Flammen auf verkohltem Holz als Sinnbild für eine kontrollierte Entzündungsreaktion

Inflamația nu este dușmanul nostru (Dovada științifică nr. 3)

Scris de: Sven Altorfer

|

Timp de citire 9 min

Inflamația este un program de apărare activ – în cazul unei leziuni, organismul activează în mod specific celulele imunitare și mediatorii chimici pentru a limita pericolele și a declanșa procesul de reparare.

Rezoluția unei inflamații (resolution) este ea însăși un proces activ: substanțe semnalizatoare precum resolvinele, protectinele, maresinele și lipoxinele pun capăt reacției într-un mod ordonat, în loc să o lase pur și simplu să «se stingă» de la sine.

Studiul CANTOS, realizat pe peste 10.000 de pacienți care au suferit un infarct miocardic, a arătat că inhibarea țintită a IL-1β a redus evenimentele cardiovasculare cu aproximativ 15% – independent de valorile lipidelor sanguine, ceea ce susține rolul cauzal al inflamației cronice în ateroscleroză.

O inhibare prea puternică a inflamației își are prețul: sub tratamentul cu canakinumab au apărut mai multe infecții letale – organismul nu are nevoie de cât mai puțină inflamație posibil, ci de inflamația potrivită la momentul potrivit.

ce corpul nostru are nevoie de foc – și de ce trebuie să se stingă din nou.

Focul protejează. Atâta timp cât se stinge din nou.

Focul este ceva ciudat. Folosit corect, oferă căldură, protejează și face posibilă transformarea. Dacă scapă de sub control, același foc poate distruge.

Cu Inflamație se comportă surprinzător de asemănător.

Astăzi vorbim adesea despre inflamații ca și cum ar fi ceva fundamental rău. Totuși, din punct de vedere biologic, o viață fără reacții inflamatorii ar fi aproape imposibilă.

Inflamația este, în primă instanță, un program de protecție.

ce avem nevoie de inflamație?

Să ne imaginăm că ne tăiem la deget. Într-un timp scurt, țesutul se modifică: zona poate deveni roșie, caldă, umflată și sensibilă.

Aceasta nu este o eroare a organismului. Este rezultatul vizibil al unui program biologic extrem de bine coordonat.

Vasele sangvine se modifică. Celulele imunitare sunt activate. Sunt eliberați mesageri chimici. Țesutul deteriorat și eventualii agenți patogeni sunt identificați.

Organismul încearcă în același timp să limiteze pericolele, să elimine structurile deteriorate și să declanșeze procesul de reparare.

Reacțiile inflamatorii acute reprezintă, prin urmare, o componentă esențială a apărării imunitare și a vindecării rănilor.[3]

Adevărata artă începe abia după aceea

Mult timp, inflamația a fost descrisă adesea ca și cum s-ar stinge de la sine, de îndată ce declanșatorul dispare.

Astăzi se știe că rezolvarea unei inflamații – așa-numita rezoluție – este ea însăși un proces biologic activ și înalt coordonat.[2]

Celulele imunitare își schimbă rolul. Resturile celulare sunt eliminate. Procesele de reparare își preiau funcția. Moleculele semnalizatoare proprii organismului contribuie la încheierea ordonată a reacției inflamatorii.

Printre acești mesageri chimici se numără, printre altele, așa-numiții Specialized Pro-Resolving Mediators (SPM), precum resolvinele, protectinele, maresinele și lipoxinele.

Corpul nu are nevoie doar de un semnal de start pentru inflamație. Are nevoie și de semnale de stop.

Ce se întâmplă dacă focul nu se stinge?

Devine problematic atunci când activitatea inflamatorie nu este oprită complet sau când apar mereu noi stimuli inflamatori.

Atunci se poate dezvolta o activitate inflamatorie sistemică cronică sau de grad scăzut. Aceasta nu trebuie să arate ca o inflamație acută: nicio roșeață evidentă, nicio umflătură puternică, nicio durere clar localizabilă.

Procesele inflamatorii cronice sistemice sunt asociate, în cercetare, cu numeroase afecțiuni de-a lungul vieții, printre care bolile cardiovasculare, diabetul, bolile cronice de rinichi, precum și anumite boli neurodegenerative și autoimune.[3]

Biologia acestui proces este complexă: în funcție de situație, inflamația poate fi cauză, factor amplificator, consecință – sau parte a unui cerc vicios care se autoîntreține.

STUDIUL: CANTOS

Unul dintre cele mai importante studii referitoare la întrebarea dacă inflamația în sine poate fi parte a unui proces patologic a fost cel CANTOS-Studiu.

10.061 de persoane care suferiseră deja un infarct miocardic și care aveau în continuare o valoare hsCRP crescută, de cel puțin 2 mg/L, au fost tratate randomizat cu placebo sau cu diferite doze de canakinumab.[1]

Canakinumabul este un anticorp monoclonal care inhibă în mod specific mediatorul inflamator interleukina-1β (IL-1β). Important: medicamentul nu reduce în principal grăsimile din sânge.

10.061

Participant

3,7 ani

follow-up median

IL-1β

inhibată în mod specific

0,85

Raport de risc la 150 mg

≈15 %

reducere relativă a riscului

nu

Reducerea nivelurilor lipidice

Ce s-a analizat?

Întrebarea centrală a fost: poate inhibarea specifică a unei căi inflamatorii să reducă alte evenimente cardiovasculare – independent de scăderea colesterolului?

Obiectivul principal a fost reprezentat de infarctul miocardic non-fatal, accidentul vascular cerebral non-fatal sau decesul de cauză cardiovasculară.

Ce s-a observat?

La doza de 150 mg de canakinumab, raportul de risc pentru obiectivul principal a fost de 0,85 față de placebo. Aceasta corespunde unei reduceri relative a riscului de aproximativ 15%.[1]

Totodată, valorile lipidice nu au fost reduse. Astfel, studiul a oferit dovezi solide că o cale inflamatorie vizată în mod specific poate contribui ea însăși la activitatea bolii aterosclerotice.[1]

Dar apoi vine cealaltă jumătate a poveștii

Dacă inflamația poate fi problematică, o concluzie simplă pare tentantă: ar trebui, așadar, ca inflamația să fie suprimată cât mai puternic posibil.

CANTOS arată de ce această perspectivă este prea îngustă. Sub tratamentul cu canakinumab au apărut mai multe infecții letale decât sub placebo. Mortalitatea generală nu a fost semnificativ diferită.[1]

Din punct de vedere biologic, acest lucru este explicabil: aceleași mecanisme inflamatorii, care pot deveni problematice în cazul unei disfuncții cronice, fac în același timp parte din apărarea noastră împotriva agenților patogeni.

Corpul nostru nu are nevoie de cât mai puțină inflamație. Are nevoie de inflamația potrivită – la momentul potrivit.

Pornire – verificare – oprire


1. START

Este detectată o leziune, o infecție sau un alt pericol. Celulele imunitare și mediatorii inflamatori sunt activați.

2. VERIFICARE

Organismul încearcă să elimine factorul declanșator și să limiteze afectarea din punct de vedere spațial și temporal.

3. REZOLUȚIE

Reacția este oprită în mod activ. Resturile celulare sunt eliminate, procesele de reparare preiau controlul, iar țesutul revine, pe cât posibil, spre echilibru.

Ce sunt rezolvinele și alte SPM-uri?

Mediatorii pro-rezolutivi specializați (Specialized Pro-Resolving Mediators) reprezintă un grup de molecule semnal proprii organismului, implicate în încheierea ordonată a reacțiilor inflamatorii.[2]

Printre acestea se numără resolvinele, protectinele, maresinele și lipoxinele. Ele nu acționează pur și simplu ca un „întrerupător general" al sistemului imunitar, ci favorizează procesele care fac parte din rezoluție – de exemplu, curățarea resturilor celulare și revenirea la stabilitatea țesuturilor.

Cercetarea privind acești mesageri chimici este într-o continuă evoluție. Se studiază aplicații terapeutice, însă acestea nu sunt încă pe deplin stabilite pentru toate indicațiile.[2]

Inflamația acută și cea cronică nu sunt același lucru

O acută Inflamația apărută în urma unei răni sau a unei infecții poate fi exact ceea ce are nevoie organismul nostru.

O permanent activitatea inflamatorie de grad scăzut, manifestată pe parcursul unor luni sau ani, este ceva diferit din punct de vedere biologic.

Nu focul în sine este problema. Problema este reglarea deficitară.

Se poate simți o inflamație cronică?

Nu neapărat.

Inflamația acută produce frecvent semne tipice precum durere, căldură, roșeață sau tumefiere. Procesele inflamatorii cronice de grad scăzut pot fi mult mai puțin evidente.

Asta nu înseamnă însă că oboseala, starea de disconfort sau alte simptome nespecifice pot fi puse automat pe seama „inflamației silențioase”.

Markerii precum CRP sau hsCRP pot oferi informații medicale suplimentare, însă nu sunt specifici pentru o singură cauză și trebuie interpretați întotdeauna în context clinic.

ce este CANTOS atât de important?

Studiile observaționale au arătat de multă vreme că markerii inflamatori sunt adesea crescuți la persoanele cu boli cardiovasculare.

CANTOS a ridicat o întrebare mai importantă: ce se întâmplă atunci când influențezi în mod țintit o cale inflamatorie?

Faptul că doza de 150 mg a redus semnificativ rata evenimentelor cardiovasculare, deși valorile lipidice nu au fost reduse, a consolidat importanța cauzală a căii inflamatorii IL-1β în ateroscleroză.[1]

ÎNCADRARE ȘTIINȚIFICĂ

Ce nu demonstrează acest studiu

Studiul CANTOS nu a analizat persoane sănătoase. Participanții suferiseră deja un infarct miocardic și prezentau valori crescute ale hsCRP.

Prin urmare, studiul nu demonstrează că fiecare persoană ar trebui să încerce să reducă nivelurile de inflamație cu ajutorul medicamentelor.

asemenea, aceasta nu demonstrează că inflamația este „rea” în mod fundamental.

Și nu spune nimic despre faptul dacă suplimentele alimentare, anumite alimente sau anumite intervenții asupra stilului de viață produc același efect.

Știință înseamnă și să spui clar ce nu demonstrează un studiu.

Ce putem învăța din asta?

Poate ar trebui să nu mai privim inflamația ca fiind, în mod fundamental, un adversar.

Aceasta face parte dintr-un sistem de apărare extrem de evoluat. Ne ajută să reacționăm la răniri și agenți patogeni, să mobilizăm celulele imunitare și să declanșăm procesul de reparare.

Însă la fel de importantă precum capacitatea de a declanșa o inflamație este și capacitatea de a o încheia din nou, în mod ordonat.

Corpul nostru are nevoie de foc. Dar are nevoie și de un mecanism care să îl stingă din nou.

Tocmai aici se ascunde una dintre cele mai fascinante descoperiri ale cercetării moderne asupra inflamației.

Studii originale și literatură suplimentară

1. Ridker PM et al. Terapia antiinflamatoare cu canakinumab în boala aterosclerotică. New England Journal of Medicine. 2017;377(12):1119–1131. PMID: 28845751. DOI: 10.1056/NEJMoa1707914. Deschide PubMed

2. Fredman G, Serhan CN. Specialized pro-resolving mediators in vascular inflammation and atherosclerotic cardiovascular disease. Nature Reviews Cardiology. 2024;21(11):808–823. PMID: 38216693. DOI: 10.1038/s41569-023-00984-x. Deschideți PubMed

3. Furman D et al. Inflamația cronică în etiologia bolilor de-a lungul vieții. Nature Medicine. 2019;25(12):1822–1832. PMID: 31806905. DOI: 10.1038/s41591-019-0675-0. Deschide PubMed

NOTĂ EDITORIALĂ

SCIENCE PROOF face o distincție clară între plauzibilitatea biologică, observațiile clinice și dovezile solide de eficacitate. Articolul reprezintă informație științifică și nu constituie consiliere medicală.

DOVEDIT ȘTIINȚIFIC PRIN SCHIMBARE

Un studiu. O concluzie. Explicată pe înțelesul tuturor.

Cercetări actuale. Fără exagerări. Fără promisiuni de vindecare. Pur și simplu Știință fundamentată.

Sven Altorfer

Sven Altorfer

Sven Altorfer este director de cercetare și dezvoltare la Swiss Health Nutrition AGCu expertiza sa în nutriție și substanțe bioactive, el promovează abordări naturale ale sănătății, menite să susțină măsurile preventive și capacitatea de autovindecare a organismului.

Mai mult

Alte articole